celui mai cunoscut. dragostea

Când cuvintele coboarã în inimã,
îmi aduc aminte cum s-a ţesut tabloul nostru;
deşi eu nu ştiam picta, şi nu ştiai nici tu.
Cu fiecare vorbã ţintuitã pe piele
Îmi joacã sub pleoape –ca nişte aripi, cum spui-
Mâna Lui cum s-a întins din
celãlalt (…).
Mâna Lui m-a cusut pe mine
de tine; pe tine
de mine.
Atunci s-a împlinit ea, pânza…
Da, s-a prins albul de ochii tãi,
şi mi-au zburat pleoapele în tine,
de am rãmas treazã în mintea ta.
Cât am rãmas cu ochii fãrã uşi!!!
Şi cât de uşi am ramas de-atunci…